After prom feeling

A trecut.

Am asteptat sa treaca valtoarea ca sa ma simt si eu in stare sa spun ceva. Inca mai am vreo 600 de poze care asteapta sa fie selectate si incarcate pe blogul medianight . Astea sunt tot de la studenti. Asa zisii fotografi ceva mai profesionisti nu au dat vreun semn de viata. Si mai astept poze…si sper sa aflu si cine le-a facut pe alea 600 la care nu am autorii.

Defapt eu voiam sa scriu despre cum a fost sa ma ocup de partea grafica a balului bobocilor FJSC-isti, MΞDIA NIGHT 2008.

afis-bal-media-night-croped

Niciodata nu am editat atat de mult o imagine, de orice fel, ca si acum. A fost greu pana am definit conceptul grafic. Aleluia! am zis cand am gasit tema blogului. De la ea a pornit totul. Am gasit si imaginea folosita de autorul temei la realizarea ei. Spre fericirea mea era pe un stoc de imagini gratuite.

Cu blogul a fost o nebunie. De la achizitionarea domeniului si toata tevatura aferenta la montarea si editrea blogului. Trebuie sa ii multumesc lui Krossfire pentru asistenta. De cate ori dadeam de bucluc il intrebam pe el cum se face. N-o sa va povestesc despre cum m-am certat cu serviciul tehnic de la hosting care nu a dat drumul spre utilizare in momentul comenzii, cum stiam ca se face in mod obisnuit, si ne spunea ca e dat drumul. Din pacate era weekend si abia luni colegele mele au ajuns la banca.

Si astfel m-am trezit in aventura vietii mele. Mai facusem bloguri, dar pe suport gratuit si destinat bloggingului. Si astfel am invatat sa instalez platforma wordpress. Tema aleasa mi-a placut de la inceput, dar trebuia bine editata: side-header-ul era albastru si cu stelute, fontul era cu serife, titlul nu se vedea foarte bine, etc. Fiind destinat proiectarii, blogul trebuia sa fie vizibil si astfel erau necesare editari. (Ca nu s-a mai proiectat si nu s-a mai facut blogging live, a tinut de partea tehnica. ) Am invatat sa editez in CSS, am editat imaginile. Cel mai amuzant a fost sa invat sa transfer prin FTP. Am ramas oarecum fascinata de felul cum se schimba totul in blog pe masura ce editam. Am invatat si cateva setari pe care nu le stiam: sa ascund pagini care sa fie accesate doar prin link. A fost o adevarata nebunie pana ne-am prins cum se fac. Am invatat sa instalez plugin-uri, si chiar si putin html. Astfel a iesit ce puteti vedea si voi acum. Stiu ca sunt si lucruri care scartaie in el, dar eu sunt mandra de ce a iesit si in plus, tot prin practica ma perfectionez.

Cu afisele, invitiile si biletele a fost alta nebunie. Am lucrat cu o colega din organizare la concepte. Ea cu experienta si ideile, eu cu Photoshopul. Stiu, ar fi fost indicat Indesign-ul, dar, deh!, gandul de dupa. Au fost multe seri in care lucram pana la ora 2 la un concept. Schimbam mai mereu chestiile pe afis. Era foarte stresant ca nu prea aveam cu ce sigle sa umplu casuta de sponsori. Chiar ma gandeam ca nu am vectorizate unele sigle si ar putea sa se vada pixelizate la printare. Spre fericirea mea au fost bine. Si cat am asteptat ca sa printam afisele si celelalte suporturi. Cea mai mare lovitura a fost atunci cand am zis : „Gata, maine sunt toate la tipar, in noaptea asta merit sa dorm.” Si rau am facut. A fost nevoie de niste editari de ultima suta de metri la ele. A doua zi, cand am vazut ce a fost editat, m-am suparat foarte tare. Vedeam numai defecte la ele. Totul mi se parea gresit, desi nu era asa de gresit totul cum aveam senzatia. Dar a trecut si m-am luminat cand am vazut peretii tapetati cu ele. Am invatat multe despre realizarea unor afise, invitatii, bilete(legitimatii de presa). Nu au iesit bine? Acum stim ce am gresit si data viitoare vom face mult mai bine.

Dar nu ma mai bag… Nu e de mine sa organizez evenimente.

Am fost foarte mahnita de lipsa sponsorilor, chiar m-am enervat pe colegii mei de cateva ori, ca aveam senzatia ca nu incearca indeajuns de mult sa gaseasca sponsori. A fost bine intr-un final.

Si a venit seara balului.

img_2814

M-am imbracat intr-o rochie creatie personala si am venit cu voie buna la bal. Am stat sus la masa DJ-ului mai toata perioada concursului „Miss si Mister”. Nu ma voi apuca sa spun ce m-a nemultumit si ce mi-a placut. Nu are vreun sens pentru ca se stie ce a iesit rau si ce a iesit bine. Am ramas foarte impresionata de toti participantii de la Miss si Mister care au stralucit. Au fost toti super faini.

Per total am invatat multe si trebuie sa spun ca fara o echipa organizata nu ar fi iesit ceva mai altfel decat balurile pe banda rulata realizate in ultimii ani de facultati. Am fost poate printre putinii care au pus piciorul in prag sa evite „tabloidizarea” si „xeroxarea” balului. Va multumesc mult colegii mei. Am invatat multe impreuna si „we had fun”.

Multi s-au vaitat ca voiau trupe celebre si cluburi de fitze. Chiar m-am abtinut sa o zic celor carora nu le-a convenit. Dar acum a trecut si i-as fi trimis aici. (imaginie preluata de la cocalari.com)

https://i0.wp.com/cocalari.com/wp-content/uploads/2008/11/28-11-08_0956-460x345.jpg

Blogul s-a mutat pe www.sandydeea.ro . Puteti comenta si viziona acest articol aici:
http://sandydeea.ro/2008/12/25/after-prom-feeling//

Un răspuns

  1. :)) Foarte sugestiva imaginea

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat asta: