Poezii

Scriu poezie

ca fapt divers…

Coloreaza-mi retina!

Nu are viata nici soarele…

…nici ploaia…

Ma intorc la poezie.

Aprind lumina.

Scriu versuri albe si atat.

Patrund adesea in universul sferic

Al clopotelor de argint.

Inchid lumina!

Licuricii din minte ma vegheaza…

Sfarsesc in vis si-n vis reapar

picaturi de cerneala,

lacrimi si fulgi de nea.

Scriu versuri albe si atat.

Picioarele mele reci pipăie pământul cald

mi-a fost frică de pasii mei până am atins pământul

am levitat prin întuneric…

eram goală ca un nor fără substanță…

dar am atins pământul…

l-am sărutat…

i-am luat viața și am trăit cu ea.

iubesc și acum sărutul negru al pământului

e atât de ars de soare…

mi-au fiert buzele cu ordoarea lor cenușie

au crăpat sub sărutarea mea și munții

și apele…apele s-au revărsat peste formele mele sinuase

aerul a căpătat culoarea argintie…

și pășind prin el ca o nalucă, am vazut luna.

tropăiesc toți caii liberi, pierduți într-un castel eretic

și se întrepătrund cu viața,

cu pietrele invizibile

în transparența drumului găsesc fulgi topiți

ascunși în abur cald de inocență ce zboară spre înalt…

l-am sunat pe Dumnezeu pe cartelă

avea și El cartelă reîncărcabilă

și-o înnoia pe Pământ

îl trimitea pe Lucifer să îi ia credit

el nu putea să-și părăsească postul

și cum vorbea…he he…

doamne! suna pe toată lumea…

toți îngerii aveau mobil Nokia

dar încărcătorul era făcut din nori

m-a sunat și pe mine odată Dumnezeu

să mă întrebe cum o mai duc

dacă mai vreau să trăiesc…

și i-am zis că nu am bani

El atunci m-a facut înger cu juma’ de normă

și mi-a dat și mie Nokia cu nori…

avea planul tarifar “Divin”.

de-acuma îl sun pe Dumnezeu pe cartelă

căci ziua stau pe pământ om fiind…

iar noaptea…

noaptea servesc la curtea Domnului.

Tabieturi

un exercitiu de poezie actuala

Aceleași spamuri în cutia de scrisori

Am aruncat din nou cheile, plictisită, pe masă

Același decor

Mi s-a scârbit de el

azi mai zici că nici o zi nu e la fel…

De când mă știu merg tot pe acest drum

Stresez aceiași oameni

Vad tot mașinile astea în parcare

Te aud pe tine cum te vaiti de obisnuință

azi nu faci nimic pentru a evada…

Viața e un tabiet

Te prinde în pânzele sale de păianjen

Îți soarbe diversitatea

Creează noul robot social – omul

Dorinti moarte

Aștept, doresc, iubesc

De-ar fi cuvinte să explice ceea ce simt

Te-aș agresa fonic.

Dar am doar sentimente

Dorinți moarte ce s-au scuturat odată cu florile

Picături de speranță

Pulberi putrezite de vreme

Timp așteptând să apari

azi ocolind visul lunatic

Te-ai pierdut în timp și spațiu

Ai rămas victima tăcerii

Acum ești gri

S-a șters viața din culoare

A murit totul din mine

Viață pensulată in 3 terține albe

Eu mă nasc la miezul nopții,

Tu mori în miezul zilei,

Fugim pururi să nu ne întâlnim

Căci viața se scurge ca mierea

Și ne fuge printre degete

Ca o fereastră ce a fost trântită de vânt…

Ieri motanul meu a spart vaza mamei

Tata a dat iama în magazin să-i ia alta

Ca să nu plangă și să trântească ferestre

În lacrimi stoarse

Pachet de lacrimi mi-ai furat

Și-ai stors…

Ai tot stors din ele

La baza copacilor goi

Și-n pleoapele mele

Ai stors stele,

Pictate refrene

De Vivaldi

Putrede cuvinte mitice

Ai stors vioară

Dintr-o coardă

M-ai stors în vise,

În tristete, în durere.

Dar cel mai mult

S-a stors iubirea

Prin vene ea a curs multiplu

Și am fugit cu nemurirea

Acolo de unde venea.

Ai crescut mare, copac din inima mea!

Băltesti în sânge crud,

Puroiul, suvoaie din rădăcinile tale, mă infectează

Aprig sșerpuiesc ramificații nervoase în ventriculul stâng…

Dreptul încă-i curat…

azi-n frunze, ramuri cresti copacule, cresti scormonind în adânc

Te reversi si lasi sângele să se închege

Cu ură uscate frunze legeni

Pădure de copaci în iadul viitor se zvârcolesc sub dorința-ți eternă

Zbuciumată printre rădăcini încovoiate de iubire,

O nouă frunză coboară ruginită.

Inima se lasă insămanțată de copacul vietii

Asteptând ca rădăcinile lui să se hranească din o nouă inimă ranită.

Haiku trist

Suflet de păcat

În foșnet trist apare

Frunze cad în lac

Primavara

Petale de flori

Plutesc prin vânturi calde

Potecile tac.

Am strănutat

Iar liliecii

S-au mai trezit aseară

Lipsește unul

Haiku tomnatic

Frunze pierdute

Vestesc în toamna rece

Iubiri uitate

De dor

Pasii iubirii

Clipe amorfe ascund

În dor de miere

Din agonie în extaz

Tu nu scrii?

Stai pe scaun, şchiopătând de cunoaştere,

Cu aripi de ceaţă răsfirate în vis.

O noapte de ceva albastru, îi da viaţă foii de ceară ce se scarpină cu pana de curent.

Pământia tablă de materii a îngheţat sub presiunea conştinţei mele.

Numărul “PI” s-a împărţit în doi de “t” şi a cedat sufixe şi prefixe.

ToTul sau nimic!

Certificatul de prostie hibernală se împarte în două:

Prostia şi…iarna.

Iarna, scri mai greu fiindcă prostia ţi-a îngheţat creierul.

Schimbă-l cu unul mai performant,

Acum nu mai e la modă maşina de scris.

Click-ul obosit al ei înnebuneşte.

Tuşul de pe mâini te întunecă şi nu mai vezi ce scrii.

Aşa că, îngeraş căzut în extaz,

Scrie de mână, dar cu haz.

Toamnă caldă, toamnă rece

Mă trezesc dimineata cu mirosul întepător de cafea…

Am pus-o de 5 minute la fiert…Mi-e prea frig să realizez…

Văd că timpul nu-mi prieste și o las înfierbântată pe masă.

Poate o beau când mă voi intoarce.

Ies pe geam, să probez vremea,

Toamnă rece, toamnă caldă,

Frunze veștede se strâng pe stradă

De se luptă-un mos cu frunzărimea.

Cobor pe scările întunecate și mă trezesc pe alocuri…

Împiedicându-mă de o treaptă o vad pe vecina mea de palier care îmi dă „Bună Ziua”.

Cutia de scrisori duhneste a tuș și a hârtie.

Mă opresc la avizier și vad cum cifrele cresc din secundă în secundă.

Ușa scârtâie pe arcuri ruginite,

Toamnă caldă, toamnă rece,

O frunză ros-gălbuie se trece

Pierzându-se în altele mai vestejite.

Troleul tuseste usor, apoi, o ia la goană printre blocurile cedate vremii.

Vântul îmi șuruie pe la ureche. Îmi spune să mă rezerv la maro.

Toamna asta nu trebuie să ies în evidentă sub nici o formă.

Mă uit pe geam si zăresc parcă pe cineva cunoscut

Pierd sirul copacilor vestejiti de ploi,

Toamnă rece, toamnă caldă,

Frunze verzi cum or să cadă

azi m-arunc în al toamnei sloi.

Versuri în oglindă

Oglinda îti arată ce vezi

Ea îti arată ce crede ea că trebuie să stii

Te goleste pe dinăuntru si te umple cu paie

Mă privesc si mi-e frică

Îmi văd ochii îngroziți si rosii

Sunt goală si atât de plină,

Sunt rece si atât de caldă

În cuvinte de cenusă mă întind si sper ca oglinda să se spargă.

Testament al crezului modern

Nebunia mă face să-ți arăt o scrisoare

Cu file veștejite de ceață si vânt

E greu să iti scriu atâtea cuvinte

Tu astepti un răspuns -

Răspunde-mi si nu-L astepta să-ți vorbească

Îti las penet de aur, dăruitor de viață -

mă vei trezi din moarte,

Îti las cutia de cristal ruginiu -

ai ferecat în ea speranța morții -

nu o sparge prea devreme,

Îti las și caseta de pe masă

în care mi-am plâns gândurile selenare,

Dacă vrei îți las și ceasul

să îl potrivești cum vrei Tu,

Dă-mi doar crezarea într-un răspuns.

Motor cu tracțiune scurtă

Te prelingi ulei doborât de soare

Prin străzi uitate de-ntuneric

Scârțâit de apă dulce aud

Pâr, pâr, pâr, scânteie și roata din spate

Cați o pană de current pe trotuarul umed

Un claxon pivotat trimite prin codul Morse 3 litrii de benzină

Motorul meu cu aburi zburdă de ferice

Că de mult nu a mai avut atata alcoolemia.

Jurnal oglindit în viață(3)

Scrisoare pentru visul meu

Dacă citești aceste rânduri înseamnă că te-am visat. Ești un visător ca și mine și m-ai visat și tu. Trecând anii, ai așteptat să găsești un răspuns al vieții și te-ai uitat la stelele cunoașterii…nici un răspuns. Cerul te cunoaște deja. Te-a văzut prima oară într-o seară purpurie de vară sorbindu-i stelele. azntr-o zi (știi tu care), ai încercat să te urci la ele și să te arunci in gol crezând că stelele se vor îndura de tine și-ți vor spune de ce pleacă și vin iar. Păcat…ele nu te-au ascultat. Te-au părăsit și te-au lăsat să cazi fără vreun răspuns și fără să te prindă în panzele lor de păianjen. âi-au sucit mințile și te-au facut să cazi în vis și să te pierzi în el. De aceea m-am trezit eu în acest miez de noapte purpuriu și ți-am scris această scrisoare absurdă. Bună dimineața! aztiu că ești buimăcit după un somn greoi și zvârcolit.

Jurnal oglindit în viață(2)

Dragă iluzie optică a vieții,

Mă privesc din nou în această oglindă veche și spartă ca lumea, gândindu-mă la noaptea ce se asterne în ea. Nu mai dau crezare vorbelor ce le șoptește și nici faptelor pe care le văd. Mă uit în ea cu sufletul pierdut în vis și mă gândesc cum să-l răscumpăr. Am trecut din nou prin mlaștina asta de oameni înnorati. Oglinda cere suspine și regrete fiindcă îmi arată partea opusă a camerei în care stau. Catifeaua cenușie a aerului mă duce spre vis, dar eu nu vreau să mor. Mă dăruiesc oglinzii. Ea mă poate salva. Dar dacă se va sparge, cad in visare. E un risc cu dus și întors. Oglinda are un ochi verde și unul negru. Dacă cel verde va clipi, pot iesi. Dacă cel negru va clipi,voi muri.

Jurnal oglindit în viață (1)

Dragă ceaslov al nemuririi mele,

Te strig pentru întâia oara din coridorul de argint. Aștept cu nerăbdare gongul vieții și al morții, să-mi spună de ce trăim. Eu cred ca trăim ca să murim, că trebuie să ne facem de râs cu ceea ce avem să dăruim. Sau poate traim ca să simțim măcar o dată vântul suav al primăverii…soarele străpungând ochii cu razele sale ascuțite…Si? De ce trăim? Ca să simțim cum viața ne e luată? Ca să luăm o nouă viață de la capăt? Oare se va termina vreodată?…Firește că nu…Un suflet nu se oprește niciodată. E dur și rece, dar stă și trece, iar prin viață, iar prin moarte…Eu nu mai știu de ce. Era într-o zi superbă de primăvară când m-am trezit și i-am țipat universului să mă accepte…apoi, făcând ochi, am început să cercetez lumea. azi pentru ce? Ca să spună cutare și cutare, iar și iar, că totul e dus? Nu! M-am oprit din visare…Aștept încă viața care odată trăită se sfârșește…aștept orologiul să bată, privirea să-mi cadă pe becul din hol și să strig că am murit definitiv.

Elev al nostrului poet

Erai ca un proverb de viață

azi îmi spuneai să mă gândesc mai bine,

Te ascundeai pe sub degetul arătător

Ca un monstru alb cu ochi venin

Ascunzând misterul crunt al visului pierdut.

Mă urmăreai cu ochii plini de sticlă,

Dar eu nu știam cum ceasul ma priveste orb,

azi nici nu mai citeam din Plaut…

Căci timpul, nu mă mai voia,

Iar versurile fugeau, se zvarcoleau plăpânde…

Te ascultam.

azți urmaream buzele sărutandu-se una cu cealaltă.

Timpul trecea.

Trecea pe lângă mine cu două secunde înainte.

Zvâcneam plina de fapte mari,

Voiam să ălu mecanismul ceasului poetic…

azi-acum…nebun…visul se scaldă in nesimțire.

O frunză se-aruncă pe foaia mea,

Cu șoapte reci căzute iar din rai

azi vers cu vers natura se strângea

Făcând loc tainelor ce le spuneai.

Tu şi celălalt mort din Trans-siberian

Trenul zboară pe cerul din nori buimăciţi de zumzetul plictisit al morţii

Tu eşti mort.

Tipicarul naş verifică morţii să vadă care e mort mai puţin şi să-i tragă un glonţ în vene.

Tu şi celălalt staţi ca morţii în sicrie de sticlă care sunt pe jumătate pline cu cherosen

Trotineta zburdă cu celălalt printr-un nor străveziu şi însiropat cu gheaţă

Tu visezi ce visează şi celălalt doar că nu zburzi cu trotineta.

Tu zburzi cu Trans-siberianul.

Pulsiune de amor

Sângele-mi cade şi se prelinge pe sân, lăsându-mi o lacrimă in oceanul de vise

Sânul stâng şi-a pierdut minţile şi a căpătat o tentă de nebunie

Răsuflare după răsuflare mă legăn cu tine pe gând

Si şoaptele tale mă sărută pe gât.

Căldura sufletului m-a îngheţat de tot

Te vreau lângă mine.

Pupilele mele îţi plac mai mult dacă le privesti

Zgârietura pe care ţi-am facut-o ieri pe gât, s-a vindecat

Nu am vrut! M-ai provocat!

Ştearsa noapte numără cât de cât uitarea

Coapsele mi le atingi cu mângâieri reci

Şi gândul mi se schimbă după tine.

Grămezi de sărutări în noapte

Stele mii, nu le mai număr,

Îmi arată ce tu încerci să îmi arăţi şi reuşeşti.

În ziar

Să-ţi spun unde am citit ziarul:

Era noroi şi ceaţă, şi nimeni nu inţelegea nimic.

Vroiam un glonţ cu maioneză la micul dejun, dar nu aveam cu ce

Ziarul este tot ce a ramas dupa apocalipsă.

E fraged şi însiropat cu litere mânjite în cerneală, de parcă ar fi la poliţie.

Tot ce citesti e comedie

Figaro sus, Figaro jos – corupţia e peste tot

Aş vrea să mă baricadez în casă, citind ziarul până molima dispare.

Dragoste demonica

Eu…in mărginita fiinţă vie

Mă arăt dintr-o vecie

Să se ştie,

Dragostea dintr-o cutie.

E albastră…e curată

Era neagră cumpărată

Viaţa mea? E una moartă.

Ceaţa, ca un vis se poartă

Să-mi arate-a vieţii soartă.

Sunt un demon fara hartă.

Poezie fără grafică

Guma de șters încearcă să șteargă ceea ce simt pentru tine.

Un tuș, mai poznaș, scrie la loc cuvântul “iubire” .

Creionul zgârie pe foaie câteva hieroglife pe care nu vreau să le-nțeleg

Ce-ar vrea să mă mai scutească cu linile și punctele!

Prea multe detalii!

Sentimentul e un punct cordat ce încearcă să fie șters cu guma Sterge-l tu! Eu mă abțin.

Trebuie să simt ceea ce simt.

Nu există gumă de șters pentru inima-mi însângerată

Inima mea scrie poezii fără grafică, ce refuză să fie șterse.

Tu, nu mai știu ce scri.

Printre cuvinte fără noimă se găsesc speranțe, poate și iubiri nedeclarate…

Lasă-mă să te ating și să-ți citesc strofele din ochii tăi negri!

Concluzie geometrică

Pătratul a devenit dreptunghi de când te-am cunoscut pe tine

Cercul şase laturi are

Când te sărut văd două paranteze pătrate şi o ecuaţie

M-am săturat de şoaptele tale prea unghiulare şi tipicare

Şi de vocea ta conică…

Vreau trapeze perfecte!

Sau dacă nu…piramide!

Ceva mă îndreaptă să caut generatoarea triunghiului isoscel.

Unghiul are 90 de grade şi continuă să crească atunci când mă atingi

Dacă ajunge la 180 fac şpagatul.

Raza cercului îmi mângâie privirea odată cu buzele tale

Te mişti spre mine ca un compas vechi şi ruginit ce speră să facă un cerc dar n-are succes.

Triunghiul s-a depărtat prea mult de mine şi vrea sa ma cedeze octogonului.

Păcat! Mie îmi place cifra 3.

Datele problemei se numără încet şi lent ca o speranţă…

Concluzia geometrică este că :

Vă uitaţi după forme, de ce să nu mă uit şi eu ?

Dragoste

Visez ca marea

Tresar

și mă trezesc

în ochii tăi ca marea.

E atât de lină.

tremurand

la fiecare atingere

mă pierd

Sarut

buzele tale

petale stralucitoare

atat de fine

firave

ma mangaiau

pe buzele mele

sangerii

ca si

iubirea noastra

ce infloreste

atunci cand…

ma saruti

***

tentacule mangaietoare

pe buzele mele

sunt degetele tale reci

tremurande

de la sine

cuvinte

patrund

in suflet

fumul

inneaca

isi deconspira

simtirea

Prăbusire de cuvinte

N-am plecat…mai tip aici

Sunt singură în noaptea ‘ceasta rece

azi scriu cuvinte fără vreun rost.

Cuvinte ce se contrazic într-una

In soaptele amorfe.

Sunt singură si tac

Mă pierd din nou în întuneric

azi încă-un set de versuri schimb

Filosofând pentru un alt cuvânt.

Sunt singură si zac

In cuvinte putrezite,

Pe file galbene de vreme

Tăcerea e de aur.

Sunt singură și tac din nou

Dar tip încă-n nestire

Căci sacrificiul …

Stă în cuvantul creatorilor.